Necesitatea înfiinţării la nivel naţional a unei structuri specializate în intervenţii în situaţii de criză epidemiologică, microciparea animalelor din ferme şi modificarea legislaţiei, astfel încât să
52% din studenţii români vor să înceapă propria afacere
Mai mult de jumătate din studenţii români vor să înceapă propria afacere în următorii doi ani, iar susţinerea antreprenoriatului reprezintă o soluţie de luat în calcul pentru problema şomajului în rândul tinerilor, arată o analiză realizată de EY România şi Academia de Studii Economice Bucureşti.
„Tinerii români sunt dispuşi să muncească din greu pentru ceea ce îşi doresc, conform unei analize recente realizate de EY împreună cu Academia de Studii Economice în rândul a 765 de studenţi. Conform aceleiaşi analize, 52% din aceşti tineri sunt interesaţi să îşi dezvolte propria afacere în următorii doi ani. Având în vedere aceste date, tinerii români trebuie susţinuţi să devină antreprenori prin măsuri clare, care să derive din măsurile şi schemele de succes aplicate în alte ţări şi adaptate realităţilor româneşti“, a declarat într-un comunicat Mihaela Matei, coordonator al proiectului Barometrul Antreprenoriatului Românesc şi Special Projects Communication Officer, EY România.
Reprezentanţii EY apreciază că susţinerea antreprenoriatului reprezintă o soluţie de luat în calcul pentru problema şomajului în rândul tinerilor. „Studii recente dezvoltate de EY au arătat că afacerile conduse de antreprenori vor genera mai multe locuri de muncă decât marile corporaţii în anul 2015 - cu 76% din antreprenori declarând că intenţionează să-şi extindă forţa de muncă în 2014, faţă de 31% din executivii din marile corporaţii“, se menţionează în comunicat.
Potrivit EY, rata şomajului în rândul tinerilor din ţările OECD a ajuns la 15,7%, în timp ce în ţările UE a fost de 23,4% la începutul lui 2014, cu mici variaţii în ambele cazuri faţă de anul anterior. În România, deşi anul trecut rata şomajului în rândul tinerilor era sub media europeană, în primul trimestru din 2014 această rată a atins 25,7%, după o creştere continuă în ultimele trei trimestre. „Şomajul în rândul tinerilor este o problemă persistentă în întreaga lume, care, în ciuda îmbunătăţirii condiţiilor economice, rămâne la cote foarte ridicate. Asigurarea unui ecosistem antreprenorial activ reprezintă una din cele mai bune căi de a trata problema şomajului în rândul tinerilor, atât datorită numărului mare de locuri de muncă generate de antreprenori, cât şi datorită împlinirii profesionale pe care demararea unei afaceri proprii o poate oferi tinerilor“, a declarat în comunicat Bogdan Ion, country managing partner, EY România.
În acest context, EY a lansat a doua ediţie a studiului „Avoiding a lost generation“. Realizat în colaborare cu Alianţa Tinerilor Antreprenori G20, raportul identifică şi analizează aspectele legate de şomajul în rândul tinerilor cu care se confruntă ţările G20 şi încearcă să ofere recomandări practice şi exemple de scheme şi politici antreprenoriale de succes deja implementate.
Raportul „Avoiding a lost generation“ include analiza schemelor de succes implementate în mod curent în ţările G20, cu scopul de a întocmi recomandări-cheie de acţiune, precum crearea de mecanisme de finanţare, fie derulate de guverne, fie sprijinite de acestea, în cadrul cărora mentoratul şi educaţia financiară să devină o condiţie de finanţare.
Potrivit unui raport al Parlamentului European, şomajul în rândul tinerilor a atins un nivel fără precedent, fiind în medie de 23% în UE, cu vârfuri de peste 50% în unele state membre. În total, 5,3 milioane de europeni sub 25 de ani sunt şomeri. (Cristina Zamfirescu)