Trei spoturi de promovare turistică a României, realizate în colaborare cu producătorul britanic Charlie Ottley, sunt difuzate pe BBC World News, în perioada 1-29 noiembrie 2026. În total sunt programate 20 de
6.000 de angajaţi ai CFR Marfă, în şomaj tehnic prelungit
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii a decis prelungirea cu încă trei luni a şomajului tehnic pentru o treime dintre angajaţii CFR Marfă, respectiv circa 6.000 de persoane, a declarat Mihai Frăsinoi, director general CFR Marfă. „Prima perioadă de 3 luni, în timpul căreia angajaţii s-au aflat în şomaj tehnic, a expirat pe 30 septembrie. Începând de ieri, 12 octombrie, în acord cu sindicatele, s-a decis extinderea cu încă trei luni a perioadei de aplicare a măsurii. Aceasta vizează circa 33% dintre angajaţi, respectiv cam 6.000 de persoane, însă o parte dintre angajaţi va intra, pe lângă perioada de şomaj tehnic, şi în concediul legal de odihnă pe anul în curs“, a explicat Mihai Frăsinoi.



.jpg)