Peste 90% dintre telefoanele mobile în funcțiune în România sunt echipate cu tehnologii care permit transmiterea rapidă şi mai precisă a localizării către serviciul de urgenţă 112, arată primul studiu realizat de Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) privind capabilităţile tehnice ale terminalelor utilizate în reţelele mobile.
A fost recunoscută profesia de enolog
Ministerul Muncii a introdus ocupaţia de enolog în Clasificarea Ocupaţiilor din România, solicitată de Asociaţia Degustătorilor Autorizaţi din România (ADAR). Potrivit ADAR, decizia de recunoaștere a specialiştilor care ghidează producţia vinurilor marchează „un moment istoric pentru industria vinului din România”, prin care ţara noastră se aliniază la practicile internaţionale. Până acum, enologii erau încadraţi ca ingineri horticoli sau ingineri din industria alimentară.
Conform fişei descriptive depuse de ADAR, enologul este specialistul care supraveghează procesul de producere a vinului, de la recoltarea strugurilor până la îmbuteliere. (C. Z.)



.jpg)