Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Actualitate socială A început depunerea cererilor pentru ajutorul de încălzire

A început depunerea cererilor pentru ajutorul de încălzire

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Actualitate socială
Un articol de: Cristina Zamfirescu - 06 Noiembrie 2019

Cererile pentru acordarea ajutorului de încălzire pentru sezonul rece pot fi depuse la DGASPC-urile de sector, potrivit autorităţilor locale din Bucureşti, care au demarat această acţiune la jumătatea lunii octombrie. Solicitanţii ajutorului care vor înregistra cererile-declaraţie pe propria răspundere până la data de 20 a lunii respective vor beneficia de ajutor începând cu luna depunerii cererii, iar cei care vor depune cererile după data de 20 a lunii vor primi ajutorul din luna următoare.

Ajutoarele pentru încălzirea locuinţei cu energie termică, gaze naturale, energie electrică, lemne, cărbuni şi combustibili petrolieri se acordă pe bază de cerere însoţită de actele doveditoare privind componenţa familiei şi veniturile acesteia. 

Pentru acordarea ajutorului cu energie termică, limita venitului mediu net lunar pe membru de familie este de 786 lei în cazul familiilor şi 1.082 lei în cazul persoanei singure.

În cazul în care locuinţa este încălzită cu gaze naturale, energie electrică, precum şi cu lemne, cărbuni şi combustibili petrolieri, limita venitului net pe membru de familie este de 750 lei atât în cazul familiilor, cât şi în cazul persoanei singure.

Valoarea ajutorului de încălzire diferă în funcţie de cuantumul venitului beneficiarilor şi de tipul de încălzire, variind între 20 şi 262 de lei pe lună, scrie Agerpres.
În sectorul 1, solicitanţii sunt aşteptaţi la sediul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Sector 1 din bulevardul Mareşal Averescu nr. 17, corp E, parter, camera 1.

Pentru obţinerea ajutorului de către beneficiarii din sectorul 2, formularele completate, însoţite de actele doveditoare, se depun la sediile DGASPC Sector 2 (Serviciul Asistenţă Socială Baicului, str. Heliade Între Vii nr. 36, Serviciul Asistenţă Socială Maşina de Pâine, str. Glinka nr. 7A, Serviciul Asistenţă Socială Pantelimon, bulevardul Basarabia nr. 90, Serviciul Asistenţă Socială Silvestru, Calea Moşilor nr. 132), de luni până joi, în intervalul orar 8:00-16:00, iar vineri între orele 8:00 şi 14:00.

În cazul solicitanţilor domiciliaţi în sectorul 3, cererea şi actele doveditoare se depun la sediul DGASPC Sector 3 din bulevardul 1 Decembrie 1918 nr. 12-14, sector 3, etaj 2, camera 21, programul fiind de luni până joi, între orele 9:00 şi 15:00. 

Pentru cetăţenii de pe raza sectorului 4, cererea şi declaraţia pe propria răspundere, precum şi celelalte acte doveditoare se înregistrează la sediul DGASPC Sector 4 Bucureşti cu sediul în str. Soldat Enache Ion nr. 1 A. 

În sectorul 5, cererile se pot depune la sediul DGASPC Sector 5 – Serviciul Acordare Beneficii Sociale, după următorul program: luni, marți: 9:00-12:00, miercuri, joi: 13:00-16:00.

În ceea ce priveşte cererile locuitorilor din sectorul 6, acestea se depun la Serviciul Ajutor Social din cadrul DGASPC Sector 6, strada Floare Roşie nr. 7A, etaj 2, camera 16.