Ajunsă la cea de-a 25-a ediţie, „Parada Clătitelor” de la Moneasa, judeţul Arad, se va desfăşura pentru prima dată timp de trei zile, între 24 și 26 iulie 2026, iar toate cele peste 1.000 de locuri de
A intrat în vigoare noua lege a salarizării
Legea unică a salarizării a intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2010, principalul scop fiind acela de eliminare a veniturilor salariale exagerate din domeniul bugetar.
Premierul Emil Boc a declarat recent că, odată cu intrarea în vigoare a legii, nici un profesor sau altă categorie nu va suferi o diminuare a veniturilor sau a sporurilor pe care le are şi nici după 1 ianuarie 2010 nu va exista o scădere a salariului sau a veniturilor din 2009. Şeful Guvernului a explicat că aceste declaraţii vin ca urmare a unor afirmaţii potrivit cărora, după intrarea în vigoare a legii de salarizare unică a bugetarilor, profesorii vor suferi o diminuare a veniturilor cu 40%. „Am spus acest lucru pentru că am văzut foarte multe declaraţii potrivit cărora, după ce intră în vigoare legea, la trei zile, profesorii vor avea venituri cu 40% mai mici. Fals, nu este adevărat. Acest lucru nu se întâmplă. Profesorii nu vor suferi nici un fel de diminuare a salariilor. La fel, s-a spus că din ianuarie 2010 profesorii vor avea cu 40% mai mici veniturile decât acum. Fals, nu se întâmplă acest lucru, ci potrivit legii salarizării unice, profesorii din învăţământul preuniversitar beneficiază de o creştere mai accelerată a salariilor peste media de 56% cât este pe sistem în perioada de aplicare şi implementare a legii salarizării unice“, a precizat Boc.



.jpg)