Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Absolvenţii de gimnaziu se pregătesc pentru examene
Cursurile claselor a VIII-a se vor încheia vineri, 12 iunie, iar de luni, timp de trei zile, absolvenţii de gimnaziu se vor putea înscrie la evaluarea naţională, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice (MECS). Prima probă a evaluării naţionale, cea la limba şi literatura română, va fi susţinută pe 22 iunie, iar proba la matematică va fi susţinută pe 24 iunie. Elevii aparţinând minorităţilor naţionale vor susţine evaluarea la limba maternă în data de 23 iunie 2015, primele rezultate fiind afişate pe 26 iunie, până la ora 16:00. În aceeaşi zi, în intervalul 16:00-20:00, se vor depune contestaţiile, care vor fi rezolvate în perioada 27-29 iunie. Rezultatele finale după contestaţii se vor afişa pe 30 iunie. Admiterea în învăţământul liceal se va face pe baza calculului mediei ponderate între media generală la evaluarea naţională susţinută de elevii clasei a VIII-a (75%) şi media generală de absolvire a claselor V-VIII (25%).
Elevii vor putea completa fişele de înscriere pentru licee, împreună cu părinţii şi asistaţi de diriginţii claselor a VIII-a, în perioada 3-7 iulie, prima repartizare computerizată în învăţământul liceal de stat a absolvenţilor clasei a VIII-a având loc pe 14 iulie. (Oana Nistor)