Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Acordarea beneficiilor sociale, condiţionată de plata taxelor
Persoanele care nu îşi achită taxele şi impozitele locale se vor alege cu suspendarea beneficiului de asistenţă socială, potrivit unei ordonanţe de urgenţă. Actul normativ adoptat de Guvern prevede modalităţi de penalizare pentru persoanele care primesc beneficii sociale şi nu plătesc taxele şi impozitele locale. "Se suspendă pe o perioadă de 5 luni beneficiul de asistenţă socială acelor persoane care nu îşi vor achita taxele şi impozitele locale", se arată în comunicatul Guvernului, în care se subliniază faptul că măsura nu-i vizează pe beneficiarii alocaţiilor de stat pentru copii. Actul normativ mai stabileşte că toate beneficiile sociale se raportează la indicatorul social de referinţă, care are valoarea de 500 de lei, fără a fi modificate cuantumurile beneficiilor şi indemnizaţiilor sociale.