Anul trecut, în România trăiau 3,46 milioane de persoane în sărăcie relativă, adică în gospodării al căror venit disponibil era sub 2.036 lei/lună de persoană, arată Institutul Naţional de Statistică
Ajutoare financiare pentru producătorii de lactate
Fermierii români vor primi un nou pachet de ajutoare financiare de la Comisia Europeană, susține ministrul agriculturii, Achim Irimescu. Însă condițiile pentru accesarea acestor fonduri vor fi stabilite abia în septembrie de comisarul european pentru Agricultură. „Suma respectivă, 500 de milioane, a fost împărțită în două: 350 de milioane pentru a adresa problema în sector și 150 de milioane de euro pentru a permite statelor să reducă voluntar producția de lapte. Credem că e o măsură foarte bună pentru că știm că sectorul laptelui se confruntă, de când s-a renunțat la cota de lapte, cu probleme grave în România. În nordul țării, în zona de munte, chiar eu am fost la Vatra Dornei, s-a ajuns la 40 de bani pe litrul de lapte, deși în comerț e 4-4,5 lei”, a precizat Achim Irimescu, citat de Agerpres. Din cele 500 milioane de euro alocate statelor membre, România va primi 11 milioane de euro.



.jpg)