Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Alegerea preşedintelui Republicii Moldova va fi amânată
Preşedintele Republicii Moldova nu va fi ales la 23 octombrie, deoarece, până la termenul limită, care a expirat sâmbătă, la ora 24:00, nu a fost înregistrat un număr suficient de candidaţi pentru a lansa procedura de alegere a şefului statului în Parlament. La expirarea acestui termen era înregistrată doar candidatura lui Marian Lupu, liderul Partidului Democrat (PDM), propus la funcţia de şef al statului de Alianţa pentru Integrare Europeană (AIE). Preşedintele Comisiei parlamentare speciale pentru alegerea preşedintelui Republicii Moldova, Ion Pleşca, a declarat că procedura de alegere nu va putea avea loc la 23 octombrie, în condiţiile în care Curtea Constituţională prevede într-un aviz că, pentru a alege şeful statului, trebuie să fie înregistrate cel puţin două candidaturi. „Urmează să prezentăm un raport în Parlament, pentru ca Legislativul să stabilească o nouă dată pentru alegeri“, a spus Pleşca, menţionând că va solicita Curţii Constituţionale să interpreteze situaţia creată şi soluţiile posibile. Conform deciziei Parlamentului, procedura de alegere a preşedintelui Republicii Moldova urma să aibă loc la 23 octombrie. Liderii AIE susţin că Marian Lupu va rămâne candidatura coaliţiei parlamentare majoritare, iar Partidul Comuniştilor, formaţiunea parlamentară de opoziţie, a declarat în repetate rânduri că nu va înainta o candidatură la funcţia de şef al statului. Termenul limită pentru alegerea preşedintelui este 11 noiembrie. În cazul a două încercări eşuate, preşedintele interimar ar urma să anunţe dizolvarea Parlamentului şi organizarea de noi alegeri parlamentare. Legislaţia nu stabileşte un termen exact pentru aceste alegeri, iar liderii AIE au lăsat să se înţeleagă că ele ar putea fi organizate şi peste unul sau doi ani.