Ajunsă la cea de-a 25-a ediţie, „Parada Clătitelor” de la Moneasa, judeţul Arad, se va desfăşura pentru prima dată timp de trei zile, între 24 și 26 iulie 2026, iar toate cele peste 1.000 de locuri de
Alegeri anticipate în Republica Moldova
Parlamentul de la Chişinău a eşuat ieri, pentru a treia oară, în încercarea de a alege preşedintele Republicii Moldova. Doar cei 60 de deputaţi comunişti au participat la procedura de votare a preşedintelui, ceea ce înseamnă că şi de această dată alegerea şefului statului s-a soldat cu un eşec. Urmează să fie dizolvat Parlamentul şi să fie anunţate alegeri parlamentare anticipate. După ce deputaţii comunişti au votat, comisia specială creată pentru alegerea preşe-dintelui a aşteptat încă aproximativ 20 de minute până a anunţat oficial încheierea procedurii de votare. Opoziţia nu a participat la vot. Pentru alegerea preşedintelui sunt necesare cel puţin 61 de voturi, aceasta înseamnă că preşedintele nu a fost ales nici de această dată şi, potrivit Constituţiei, în Republica Moldova urmează să aibă loc alegeri anticipate.
Prima tentativă a avut loc la 20 mai, când opoziţia a boicotat votul. Comuniştii au convocat cel de-al doilea tur pe data de 28 mai.



.jpg)