Ajunsă la cea de-a 25-a ediţie, „Parada Clătitelor” de la Moneasa, judeţul Arad, se va desfăşura pentru prima dată timp de trei zile, între 24 și 26 iulie 2026, iar toate cele peste 1.000 de locuri de
Alegeri legislative în Franţa
Francezii au votat ieri în primul tur al alegerilor legislative, în care stânga este favorită, la o lună de la preluarea puterii de către actualul preşedinte socialist, François Hollande, informează AFP. Circa 46 milioane de alegători erau aşteptaţi la urne pentru a-i alege pe cei 577 de deputaţi din viitoarea Adunare Naţională. Toate sondajele indică stânga ca mare favorită, dar miza este dacă Partidul Socialist şi aliaţii săi ecologişti vor obţine majoritatea absolută sau vor trebui să se alieze cu stânga radicală.



.jpg)