Ajunsă la cea de-a 25-a ediţie, „Parada Clătitelor” de la Moneasa, judeţul Arad, se va desfăşura pentru prima dată timp de trei zile, între 24 și 26 iulie 2026, iar toate cele peste 1.000 de locuri de
Am semănat târziu, dar recoltăm devreme
Campania agricolă 2018 a demarat, primăvara, cu „o sincopă” la semănat, din cauza vremii, iar acum suntem în situaţia că am intrat mult mai devreme la recoltat, a declarat ministrul agriculturii, Petre Daea, la conferinţa Mediafax Fermierii României, organizată în colaborare cu Agrointeligenţa.
„Azi suntem în plină recoltare şi ştim cu toţii ce au însemnat capriciile vremii de astă-primăvară. Eu am experienţă îndelungată în câmp şi vă spun că niciodată nu am intrat la recoltat aşa de devreme”, a spus ministrul agriculturii.
La orz, au fost semănate 262.810 hectare şi până acum s-au recoltat 187.301 hectare, reprezentând 71,2%; la orzoaica de toamnă, s-au semănat 156.138 de hectare şi s-au recoltat 58.000 de hectare, ceea ce înseamnă 68,1%; la rapiţă, au fost semănate 654.048 de hectare, reprezentând doar 12,8%, pentru că din nefericire am început acest an cu sincopa aceea la semănat.



.jpg)