Ajunsă la cea de-a 25-a ediţie, „Parada Clătitelor” de la Moneasa, judeţul Arad, se va desfăşura pentru prima dată timp de trei zile, între 24 și 26 iulie 2026, iar toate cele peste 1.000 de locuri de
Anul acesta vom avea încă 75 km de autostradă
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Radu Berceanu, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că în acest an vor fi finalizaţi 70-75 de kilometri de autostradă. „În legătură cu finalizarea de kilometri de autostrăzi în acest an, aş putea spune o cifră mare, dar consider kilometri finalizaţi cei pe care se poate intra şi ieşi. Ar fi gata, pe la sfârşitul anului, 30 de kilometri din Autostrada Bucureşti-Ploieşti, dar între nişte poduri, şi vreo 40-45 din Autostrada Transilvania. Cam atât anul ăsta“, a spus Berceanu. El a adăugat că, în 2009, de la bugetul de stat vor fi finanţate cinci proiecte de infrastructură rutieră, respectiv autostrăzile Transilvania şi Bucureşti-Ploieşti, centura de vest a Ploieştiului, pasajul Băneasa şi lărgirea la patru benzi ai actualei centuri a Capitalei.



.jpg)