Ajunsă la cea de-a 25-a ediţie, „Parada Clătitelor” de la Moneasa, judeţul Arad, se va desfăşura pentru prima dată timp de trei zile, între 24 și 26 iulie 2026, iar toate cele peste 1.000 de locuri de
Atac armat cu victime într-un colegiu german
Cincisprezece persoane au fost ucise ieri-dimineaţă în cursul unui incident armat, la un colegiu din apropiere de Stuttgart, în sud-vestul Germaniei, atacatorul fiind ucis ulterior într-un schimb de focuri cu Poliţia.
Potrivit televiziunilor, presupusul autor al atacului armat, care purta un costum de camuflaj negru, a fugit după comiterea faptelor. Poliţia ştie cine este atacatorul şi este la curent cu faptul că părinţii acestuia deţin legal 18 arme de foc, a declarat un purtător de cuvânt al Poliţiei, citat de publicaţia „The Local“, în ediţia electronică. Ulterior, adolescentul de 17 ani suspectat că a comis atacul a murit într-un schimb de focuri cu Poliţia, a declarat o sursă din Poliţie. Peste 1.000 de elevi aflaţi în şcoală au fost evacuaţi. Unităţi speciale ale Poliţiei s-au aflat la faţa locului. Numeroşi părinţi ai elevilor s-au adunat ieri în jurul şcolii. „Puteţi vedea şocul şi oroarea în ochii oamenilor“, a declarat un martor. Atacul a avut loc la Şcoala Albertville din Winnenden. În şcoli de acest tip învaţă elevi cu vârste cuprinse între 10 şi 16 ani.



.jpg)