Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Australia, mai atentă la cererile de viză ale românilor
Ministrul australian pentru Imigraţie, Chris Evans, a declarat că departamentul său va analiza mai atent solicitările de viză depuse online de cetăţenii români şi bulgari, după creşterea numărului de infracţiuni comise în această ţară, relatează publicaţia „Herald Sun“, în ediţia electronică. Potrivit publicaţiei, mai multe grupuri din Europa de Est, în special din România şi Bulgaria, sunt considerate responsabile pentru creşterea numărului de infracţiuni în Melbourne, autorităţile locale suspectând şi implicarea acestora în traficul de droguri şi fraudele pe internet. Ministrul australian pentru imigraţie a respins săptămâna aceasta solicitarea Comisiei Europene de a extinde acordurile privind tranzitarea fără vize a teritoriului său pentru cele două noi state membre ale UE. „Efectul negativ este că alte persoane, care sunt bine intenţionate, suferă din cauza celor care săvârşesc lucruri grave“, a declarat preşedintele comunităţii române din teritoriu, Victor Bocoş.