Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Avertizarea de vreme rea, prelungită până mâine
Meteorologii au prelungit, ieri, cu încă două zile, avertizarea emisă în 14 octombrie şi menţionează că fenomenele referitoare la intensificări de vânt, ploi torenţiale, precum şi temperaturi scăzute vor fi valabile până mâine dimineaţă. Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), la nivelul întregii ţări se vor semnala temperaturi extrem de scăzute, sub normele climatologice ale perioadei, cu până la 8 grade Celsius. De asemenea, în regiunile sud-estice vor exista cantităţi de apă semnificative, ce pot depăşi izolat 40 l/mp, precum şi intensificări ale vântului, cu viteze mai mari în zona litoralului, unde vor fi de peste 70-75 km/h. La munte vor predomina ninsorile, iar în estul Transilvaniei, în Moldova şi în zona deluroasă a Munteniei şi a Olteniei vor fi şi precipitaţii mixte.