Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
„Bacalaureatul” sud-coreean se dă la șase materii și durează nouă ore
Peste jumătate de milion de elevi sud-coreeni au susținut săptămâna trecută temutul examen „Suneung”, echivalentul bacalaureatului, relatează EFE. Numărul elevilor înscrişi anul acesta la College Scholastic Ability Tests (CSAT) sau „Suneung” este de 509.800.
Examenul, care se desfăşoară la aceeaşi dată şi oră în întreaga ţară, este un eveniment major în Coreea de Sud. În ziua examenului, numărul mijloacelor de transport în comun este mărit, iar Bursa din Seul şi toate instituțiile își încep programul cu o oră mai târziu. Sunt disponibile mașini de poliție cu sirenele activate care ajută întârziații să ajungă la timp la centrele de examinare.
De asemenea, examenul modifică orarul avioanelor. Aterizarea sau decolarea avioanelor pe perioada desfăşurării testului audio de limbă engleză este interzisă, iar zborurile tuturor companiilor se modifică în consecință.
„Suneung” este testul standardizat care este cerut de universitățile din Coreea de Sud, unde se pune mare preţ pe admiterea la facultate. Rata de promovare este de circa 80%.
Examenul începe la ora 8:40 și durează până la ora 17:40, un interval de nouă ore, cu trei pauze de 20 de minute și una mai mare, de 50 de minute, la prânz.
Testul are șase secțiuni: limba coreeană, matematică, engleză, istorie coreeană, subiecte la alegere (științe sociale, științe sau educație vocațională) și a doua limbă străină/chineza clasică.
Singura secțiune obligatorie este istoria, însă, pentru a-și mări șansele de a fi admiși la facultate, elevii, în majoritate, se înscriu la toate secțiunile, cu excepția ultimei. Actualul sistem a fost introdus în 1993, iar de atunci a mai suferit modificări, dar nesemnificative. (C. Z.)