Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Băncile încă se plâng că nu au bani
Sistemul bancar local a reintrat pe profit în aprilie, câştigul cumulat fiind de până la 20 de milioane de euro. În primele patru luni ale anului, aproximativ 1.600 de angajaţi au părăsit sistemul bancar, iar bancherii au pus lacătele pe 30 de unităţi bancare. „Tendinţa este de reducere a numărului de angajaţi şi a unităţilor bancare. Pe întreg anul, băncile vor rămâne pe profit, dar mă aştept să continue să constituie provizioane, deşi curba care descrie evoluţia acestora începe să coboare“, au declarat reprezentanţii unei bănci comerciale din România. Bancherii au pompat numai in T1 peste 630 de milioane de euro în provizioane. Specialiştii în domeniu anticipau pentru acest an exitul a 7.000 de angajaţi din sistem, din cauza crizei, şi, implicit, reducerea numărului de unităţi, de la 6.500 la finele anului trecut.