Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Bani europeni pentru inundaţiile din România
Comisia pentru buget a Parlamentului European (PE) a votat în unanimitate alocarea a 11,8 milioane de euro către cele cinci judeţe din nordul şi nord-estul României care au fost grav afectate de inundaţii în iulie 2008.
Banii - care ar putea ajunge în maximum şase luni în zonele afectate - vor fi orientaţi spre reabilitarea infrastructurii de transport şi apă şi măsurilor de prevenire a unor asemenea dezastre în viitor în Maramureş, Suceava, Botoşani, Iaşi şi Neamţ care, în urma inundaţiilor din vara anului trecut, au suferit pagube totale de peste 471 milioane de euro. În octombrie 2008, autorităţile române au solicitat un sprijin comunitar din Fondul de Solidaritate după ce inundaţiile din luna iulie au făcut pagube directe de 471,4 milioane euro în nordul şi nord-estul României. Suma reprezintă aproximativ 83% din pragul de alocare a unei finanţări prin Fondul de Solidaritate, valoarea pagubelor pentru care Comisia Europeană începe să aloce bani fiind de 566,8 milioane euro. Conform amendamentului adus de autorităţile române la bugetul UE, inundaţiile au afectat, printre altele, 39.214 hectare de teren agricol şi 240 hectare pădure, 1.949 km de drumuri, 2.000 de poduri şi 87,6 km de maluri şi baraje.