Un procent de 66% dintre şoferi declară că se simt în siguranţă în trafic, cea mai ridicată valoare înregistrată până în prezent şi cu 9% mai mult comparativ cu 2022, potrivit unui studiu realizat de Cult
Bani pentru dezvoltarea microîntreprinderilor
Microîntreprinderile pot depune, începând de luni, 23 noiembrie, cereri de finanţare pentru proiectul „Sprijinirea dezvoltării microîntreprinderilor“ din cadrul Programului Operaţional Regional. Aplicaţiile pot fi depuse continuu la sediile locale ale Agenţiei de Dezvoltare Regională şi vor fi analizate şi aprobate în ordinea sosirii, până la epuizarea fondurilor. Astfel de fonduri pot solicita microîntreprinderile care îşi desfăşoară activitatea în România şi care nu au datorii nete la stat. Alocarea financiară disponibilă pentru această cerere deschisă de proiecte este de 171,68 milioane de euro, pentru toate regiunile de dezvoltare. Valoarea totală a proiectului (suma cheltuielilor eligibile şi neeligibile) trebuie să fie cuprinsă între 100.000 de lei şi 3 milioane de lei, iar contribuţia proprie a solicitantului la valoarea eligibilă a proiectului trebuie să reprezinte minimum 30% din valoarea eligibilă a proiectului.



.jpg)