Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Bani pentru gestionarea deşeurilor, alocaţi din Fondul de Mediu în 2010
Printre scopurile programului se găsesc: reducerea la minimum a efectelor negative ale gestionării deşeurilor asupra sănătăţii populaţiei şi asupra mediului, reducerea consumului de resurse şi favorizarea aplicării practice a ierarhiei deşeurilor. Suma maximă este acordată în funcţie de fiecare tip de proiect.
Operatorii economici şi unităţile administrativ-teritoriale din România pot accesa, începând din 2010, bani pentru derularea de proiecte privind gestionarea deşeurilor şi închiderea depozitelor neconforme, se arată în Ghidul de finanţare a Programului, publicat pe site-ul Administraţiei Fondului de Mediu (AFM). Finanţarea Programului se realizează din veniturile Fondului pentru mediu, aceasta putând fi derulată anual, în limita fondurilor prevăzute cu această destinaţie prin „Bugetul anual de venituri şi cheltuieli al Administraţiei Fondului pentru Mediu şi al Fondului pentru Mediu“, aprobat prin hotărâre de Guvern. Potrivit sursei citate, printre scopurile programului se găsesc: reducerea la minimum a efectelor negative ale gestionării deşeurilor asupra sănătăţii populaţiei şi asupra mediului, reducerea consumului de resurse şi favorizarea aplicării practice a ierarhiei deşeurilor. Totodată, prevenirea generării deşeurilor şi a efectelor nocive ale acestora urmează să se realizeze prin: dezvoltarea de tehnologii curate şi economice în utilizarea eficientă/durabilă a resurselor naturale, închiderea depozitelor neconforme de deşeuri, pune-rea în funcţiune a unor capacităţi noi de sortare şi compostare, gestionarea deşeurilor de echipamente electrice şi electronice provenite de la gospodăriile particulare (colectarea, tratarea, reciclarea şi alte forme de valorificare). Suma maximă acordată, în funcţie de proiect Pentru operatorii economici, finanţarea se acordă în cuantum de maximum 50% din valoarea totală eligibilă a proiectului, pentru întreg teritoriul României, cu excepţia cazului în care beneficiarul are sediul social/punctul de lucru la care se implementează proiectul în Regiunea Bucureşti-Ilfov, unde finanţarea se acordă în cuantum de maximum 40% din valoarea totală eligibilă a proiectului şi fără a se depăşi suma maximă care poate fi acordată unui beneficiar, în cadrul sesiunii de finanţare. Investiţia realizată în cadrul programului se menţine în regiunea beneficiară pentru o perioada de cel puţin cinci ani după finalizarea sa, dacă beneficiarul este întreprindere mare, şi cel puţin trei ani după finalizare, dacă beneficiarul este IMM. Garda Naţională de Mediu (GNM) a aplicat, în luna octombrie, 329 de amenzi contravenţionale, în valoare de 2,802 milioane de lei, pentru nerespectarea procedurii de închidere a unor depozite de deşeuri urbane, rurale şi petroliere. La nivelul a 2.546 de comune verificate, inclusiv comune care şi-au schimbat structura administrativă în oraş, din totalul de 6.440 de spaţii de depozitare rurale, 531 depozite se află încă în operare, iar 5.909 au sistat activitatea de depozitare, dintre acestea fiind complet închise 5.463 de depozite. Având în vedere Directiva Uniunii Europene 1999/ 31/ CE privind depozitarea deşeurilor şi ţinând cont de termenul de raportare către Comisia Europeană, DG Mediu, Garda Naţională de Mediu, împreună cu Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, a elaborat Procedura de control privind depozitele de deşeuri care au avut termen de sistare/închidere 16 iulie 2009.