Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Beneficiarii locuinţelor ANL pot avea maximum 38 de ani
Tinerii pot solicita acordarea unei locuinţe prin programul ANL până la vârsta de 38 de ani, potrivit noilor modificări adoptate de Guvern. Totodată, tinerii profesori sau medici rezidenţi pot primi locuinţe prin închiriere sau repartizare din fondul de locuinţe nou construite sau din cele la care au fost reziliate contractele de vânzare cu plata în rate, a mai precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu. De asemenea, autorităţile au stabilit şi modul în care se poate face schimb de locuinţe ANL.
Guvernul a adoptat miercuri noi modificări aduse Legii privind înființarea Agenției Naționale de Locuințe, referitoare la facilitățile de locuire pentru tinerii cărora sursele de venit nu le permit achiziția unei locuințe în proprietate sau închirierea în condițiile pieței, inclusiv pentru tinerii specialiști din sănătate și învățământ. Astfel, potrivit purtătorului de cuvânt al Executivului, Dan Suciu, prin modificările aduse legii a fost creat cadrul legal prin care tinerii profesori sau medici rezidenţi să poată primi prin închiriere sau repartizare locuinţe ANL. „Se creează cadrul legal prin care tinerii profesori sau medici rezidenţi pot primi locuinţe prin închiriere sau repartizare din fondul de locuinţe nou construite sau din cele la care au fost reziliate contractele de vânzare cu plata în rate. Alocarea acestora se face de către comisii speciale, constituite de către primarii localităţii pe baza criteriilor specifice prezentate în cadrul hotărârii de Guvern”, a precizat Suciu.
Totodată, s-a modificat vârsta până la care pot primi repartiţie pentru locuinţă tinerii, respectiv 38 de ani, faţă de 35 cât este în prezent. În ceea ce priveşte construcţia de noi locuinţe ANL, Guvernul precizează că vor fi preluate de la autorităţile publice locale doar acele terenuri destinate construcţiei de locuinţe prin programele guvernamentale pentru care sunt viabilizate până la limita exterioară a perimetrului destinat construcţiilor. „Necesitatea şi oportunitatea proiectelor sunt stabilite în colaborare cu autorităţile publice locale, luând în considerare şi solicitările depuse de posibilii beneficiari, şi înregistraţi în baza de date gestionată de ANL. Tema de proiectare este stabilită de ANL, iar plafonul maximal de cost este aprobat de Consiliul de Administraţie al ANL”, se mai arată într-un comunicat al Executivului.
Modificările aduse legii reglementează şi condiţiile în care chiriaşii pot face schimburi de locuinţe. Acest lucru este posibil dacă se constată că titularului contractului de închiriere i s-a modificat starea civilă şi/ sau numărul persoanelor aflate în întreţinere sau dacă la repartiţie nu s-au putut asigura suprafeţele minimale în raport cu numărul de persoane. Mai este posibil schimbul între chiriaşi în situaţia în care titularului contractului de închiriere i s-a modificat locul de muncă într-o altă unitate administrativ-teritorială.
Începând din vara lui 2014, chiriaşii ANL au posibilitatea să cumpere apartamentele în care stau cu chirie, achitând integral preţul locuinţei sau plătind rate lunare şi un avans de minimum 15%, perioada de creditare fiind calculată în funcţie de venitul familiei. Pentru 2015, valoarea de înlocuire pe metru pătrat a fost stabilită la 1.691,29 lei/mp inclusiv TVA, la care se adaugă comisionul de până la 1% al unităţii prin care se efectuează vânzarea.