Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Bilanţul accidentului feroviar din Italia a ajuns la 22 de morţi
Bilanţul catastrofei feroviare produse săptămâna trecută, în oraşul Viareggio, din nord-vestul Italiei, a ajuns la 22 de morţi, după decesul, în ultimele ore, a trei persoane care au fost grav rănite, a declarat Serviciul Regional de Sănătate. În timpul acestui accident feroviar, cel mai sângeros înregistrat în Italia în ultimii 20 de ani, un vagon-cisternă încărcat cu gaz petrolier lichefiat (GPL) a deraiat şi apoi a explodat în apropiere de gara din Viareggio, în plin centru al oraşului. Serviciul Naţional de Sănătate a precizat că, în noaptea de joi spre vineri, o femeie care nu a putut fi identificată, ca şi multe alte persoane grav rănite, a decedat din cauza arsurilor. Un tânăr marocan în vârstă de 34 de ani a murit, de asemenea, vineri-dimineaţă, apoi o femeie în vârstă de 40 de ani - mamă a trei copii, dintre care doi au decedat în catastrofă şi al cărei soţ se află într-o stare gravă - a murit câteva ore mai târziu. Şeful Guvernului, Silvio Berlusconi, a afirmat că „vor fi efectuate toate verificările privind cauzele accidentului“, iar agenţia naţională italiană pentru securitate feroviară a decis, joi, imobilizarea imediată a acestui tip de vagoane care aparţin societăţii americane GATX. Din primele cercetări efectuate de experţii italieni, rezultă că o crăpătură în oţelul unui şasiu, care a dus la ruperea sa, apoi la prăbuşirea şi deraierea vagonului, ar fi la originea catastrofei. Gara din Viareggio a fost redeschisă parţial vineri-dimineaţa, dar trenurile nu au circulat decât pe două dintre cele opt căi ferate, potrivit agenţiei Ansa.