Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
BNR estimează o comprimare a economiei cu 1,5%
Estimarea luată în calcul de FMI la negocierile pentru pachetul de finanţare destinat României, care indică o comprimare de 4% a economiei în acest an, este prea pesimistă, a declarat viceguvernatorul BNR Cristian Popa, menţionând că banca centrală se aşteaptă la o scădere de 1,5%. „Ne gândim la ceva mai apropiat de -1,5%“, a afirmat Popa.
El admite că scăderea economică va genera un deficit bugetar mare. „Cred că, având în vedere condiţiile prezente, putem lua în considerare un deficit bugetar pentru acest an de 4,6%, cifră care pare a fi comparabilă cu nevoia de a consolida, dată fiind încetinirea economiei, care este chiar accentuată“, a spus oficialul BNR. Obiectivul este acela de a aduce deficitul sub limita impusă de Uniunea Europeană, de 3% (din produsul intern brut - n.r.), în aproximativ doi ani, a adăugat Popa. Autorităţile române au convenit cu FMI asupra unui acord stand-by pe doi ani pentru 19,95 miliarde de euro de la Fond, Uniunea Europeană, BM şi BERD.