Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
BNR sprijină ieftinirea creditelor în lei
Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a decis ieri să reducă cu 0,25 puncte procentuale rata dobânzii de politică monetară, de la 6% la 5,75% pe an, decizie care se aplică începând de astăzi. Analiştii estimează că această nouă reducere operată de BNR ar trebui să scadă dobânzile la lei, atât la depozite, cât şi la credite, iar împrumuturile în moneda naţională vor fi mai ieftine. Totodată, BNR a decis să menţină ratele rezervelor minime obligatorii constituite de bănci la 20% din pasivele în valută cu scadenţe sub doi ani şi 15% la pasivele în lei cu maturităţi similare. "Banca centrală va monitoriza în continuare evoluţiile interne şi ale mediului economic internaţional, astfel încât, prin ajustarea corespunzătoare a instrumentelor de care dispune, să asigure realizarea stabilităţii preţurilor pe termen mediu şi a stabilităţii financiare", se arată într-un comunicat al Consiliului de Administraţie al BNR.