Ocoalele Romsilva au stocuri de circa 400.000 mc de lemn de foc, disponibile la comercializare către populaţie. Acestea vor fi completate prin recoltările care se vor face în perioada următoare, astfel încât
BNR va deschide circa 20 de centre de comunicare, în 2010
Banca Centrală nu are prea multe pârghii la îndemână pentru a transmite dimensiunea cifrelor, reperele şi judecăţile de valoare din politica monetară, iar una dintre acestea este comunicarea. Anul viitor, în toate cele aproximativ 20 de sucursale ale Băncii Naţionale a României (BNR), vor fi deschise centre de comunicare cu publicul, care vor fi în contact cu centrele universitare, cu cadrele didactice şi studenţii, a declarat, marţi, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, prezent la sesiunea finală a primului proiect-pilot „BNR - Zilele porţilor deschise pentru studenţii economişti“: „Efortul de a transmite către public deciziile Băncii Centrale, în mod echilibrat şi suficient de clar pentru a nu da naştere la interpretări, este enorm“.



.jpg)