Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
BNR va majora dobânda de politică monetară
Banca Naţională a României (BNR) va majora, astăzi, rata dobânzii de politică monetară cu 0,5 puncte procentuale, la 9,5%, constrânsă de persistenţa inflaţiei la un nivel ridicat, apreciază cei mai mulţi analişti economici. Trei dintre cei patru membri fondatori ai Asociaţiei Analiştilor Financiar Bancari din România (AAFBR) susţin creşterea cu 0,5 puncte. Astfel, economiştii-şefi ai BCR şi Raiffeisen Bank, Lucian Anghel şi Ionuţ Dumitru, precum şi directorul de investiţii al Interamerican Pensii, Radu Crăciun, anticipează o majorare a dobânzii la 9,5%, în timp ce economistul-şef al BRD, Florian Libocor, se aşteaptă la menţinerea nivelului actual, de 9%, a ratei de dobândă. În afară de analiştii AAFBR, şi ceilalţi economişti anticipează majorarea dobânzii în şedinţa de astăzi, estimările încadrându-se între 0,25 puncte şi 0,5 puncte, procentual.
„Mă aştept la majorarea dobânzii, pentru că inflaţia persistă. Dobânda reală este prea redusă, iar banca centrală trebuie să transmită un semnal către piaţă, că readuce inflaţia în banda de variaţie“, a declarat Radu Crăciun, directorul de investiţii al Interamerican Pensii. În ultimele patru şedinţe de politică monetară, BNR a majorat dobânda cu 200 de puncte de bază, la 9%.