Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Bolnavii de cancer, într-o situaţie disperată
Bolnavii de cancer din România, plătitori de taxe şi contributori la bugetul sistemului naţional de sănătate, au ajuns în situaţia de a-şi asigura tratamentul recurgând la medicamente cumpărate din străinătate, pe propria cheltuială, se arată într-un comunicat de presă al Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer (FABC).
Potrivit reprezentanţilor FABC, pe lângă lipsa morfinei, impunerea unor preţuri nesustenabile generează dispariţia de pe piaţa românească a unor produse indispensabile tratamentului persoanelor suferinde de cancer. Reprezentanţii federaţiei susţin că programul de oncologie este în continuare subfinanţat, iar în condiţiile în care bugetul alocat rămâne insuficient, "listele cu pacienţi în aşteptarea medicaţiei care prelungeşte durata de viaţă cresc permanent, multora ajungându-le rândul la tratamente când deja este prea târziu". Potrivit sursei citate, interzicerea de către CNAS a eliberării din farmaciile cu circuit deschis a medicaţiei oncologice injectabile prescrise de medicii oncologi a condus la oprirea tratamentului pentru foarte mulţi bolnavi, din cauza bugetului insuficient alocat spitalelor. FABC susţine că medicii, pe de altă parte, sunt puşi în situaţia de a decide cine primeşte şi nu tratament, fiind, totodată, ameninţaţi de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi de către casele judeţene cu imputarea valorii medicamentelor recomandate.