Necesitatea înfiinţării la nivel naţional a unei structuri specializate în intervenţii în situaţii de criză epidemiologică, microciparea animalelor din ferme şi modificarea legislaţiei, astfel încât să
Bucureştenii îşi pot vedea situaţia fiscală online
ANAF a lansat luni platforma online disponibilă pe site-ul propriu prin care persoanele fizice pot solicita, în urma înregistrării şi autentificării cu username şi parolă, informaţii precum situaţia obligaţiilor de plată, nivelul CAS declarat de angajator şi decizia de impunere, răspunsul venind tot electronic. Pentru început, informaţiile amintite pot fi consultate accesând aplicaţia „Spaţiul privat virtual“ de către contribuabilii din Bucureşti şi Ilfov.
„Din 2015 proiectul va fi extins în restul ţării, precum şi pentru persoanele juridice“, a declarat luni, la lansarea aplicaţiei informatice de comunicare online cu contribuabilii, ministrul finanţelor publice, doamna Ioana Petrescu. Ulterior, sistemul va fi extins şi cu alte informaţii, vor putea fi depuse online declaraţii fiscale şi vor putea fi consultate şi informaţii despre somaţii de plată şi titluri executorii.
În acelaşi timp, ministrul a precizat că ministerul pe care îl conduce va promova în termen de 10 zile un act normativ care va crea cadrul legal pentru plata cu cardul a taxelor şi impozitelor, implementarea acestui sistem fiind estimată să dureze între 6 şi 12 luni. De asemenea, există intenţia ca Trezoreria să devină acceptator de carduri şi astfel să ofere gratuit acest sistem tuturor autorităţilor locale. (Oana Nistor)