Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Bucurie şi filantropie în Parohia Timişoara Nord
Parohia „Sfântul Nicolae“ - Timişoara Nord desfăşoară în fiecare sâmbătă activităţi în cadrul programului „Hristos împărtăşit copiilor“, cu copiii din parohie şi nu numai. Întâlnirile cuprind activităţi pe teme diferite, prin care se urmăresc dezvoltarea creativităţii şi lucrul în echipă al copiilor. Aceştia sunt coordonaţi de preotul paroh Romeo Ionuţ Dumitraşcu şi profesoara Nicoleta Dumitraşcu, iar o parte dintre ei sunt sprijiniţi îndeaproape de părinţi. Sâmbăta aceasta, copiii au realizat tablouri cu inimioare din ipsos, care au fost pictate după imaginaţia fiecăruia. Cu ocazia zilei de 8 Martie, o parte din grupul de copiii au vizitat Aşezământul „Sfântul Nicolae“ din Checea, coordonaţi de pr. Gheorghe Cucu. Pentru ca bucuria să fie deplină, prin intermediul asistentului social al Arhiepiscopiei Timişoarei Alina Lozici, unii dintre copii au dorit să le facă o surpriză specială bunicuţelor de la centrul de vârstnici, oferindu-le câte ceva din rodul ostenelii lor şi câte o floare, gestul acesta măreţ stârnind lacrimi de emoţii şi multă bucurie acestor suflete însingurate.
Această acţiune a adus multă bucurie în inimile persoanelor vârstnice de aici. „Pe lângă tainele credinţei, în perioada aceasta copiii s-au îndeletnicit cu confecţionarea de mărţişoare şi alte hand-made-uri, pe care le-au valorificat într-un mod cu totul inedit. Suma obţinută din vânzarea acestora a fost dăruită unui copilaş pe nume Daniel, în vârstă de 11 ani, din Timişoara, care suferă de autism şi a cărui mamă l-a părăsit de aproape un an“, a menţionat pr. Romeo Ionuţ Dumitraşcu. „Astfel de preocupări şi dorinţe izvorâte din dragoste sinceră vin şi întăresc cuvintele Mântuitorului Hristos: «De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în Împărăţia cerurilor». Iar noi, cei mari, conştientizăm prin intermediul unor astfel de pilde importanţa faptelor bune, care sparg gheaţa nepăsării, a marginalizării şi egoismului, şi făuresc alături de post şi rugăciune cărarea luminoasă spre această Împărăţie“, a mai precizat pr. Romeo Ionuţ Dumitraşcu. (Valentin Birău)