Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) atrage atenţia asupra fenomenului „shrinkflation”, care presupune reducerea cantităţii unui produs în timp ce preţul rămâne neschimbat sau nu
Campanie media privind garanția ambalajelor
RetuRO, compania care administrează Sistemul Garanţie-Returnare, a lansat o campanie media de informare a consumatorilor privind importanţa şi beneficiile programului care va fi lansat la 30 noiembrie 2023. Campania detaliază paşii care trebuie urmați pentru returnarea ambalajelor şi recuperarea garanţiei. Ministrul mediului, Mircea Fechet, şi-a exprimat încrederea că, începând cu al treilea an de funcţionare, eficienţa sistemului va depăşi 95%. (C. Z.)



.jpg)