Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Caravana limbii române în sudul Basarabiei
Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” (IEH) pentru Românii de Pretutindeni organizează în perioada 16-25 mai, în sudul Basarabiei, „Caravana Limbii Române”. Evenimentul va cuprinde 15 reprezentaţii de teatru de păpuşi pentru copii, puse în scenă de actorii păpuşari ai Teatrului „B.P. Hasdeu” din Cahul: „Nunta lui Tândală”, „Un suflet pentru o păpuşă”, „Amintiri din copilărie”, „Sfânta Duminică”, „Noile aventuri ale Scufiţei Roşii”. De aceste spectacole se vor bucura copiii şcolilor din mai multe sate din sudul Basarabiei: Leova (Filipeni şi Iargara), Cimișlia, Taraclia, Albota de Jos (Hagichioi, Hîrtop, Albota), Comrat, Vulcănești, Ceadîr-Lunga, Borceag, Doina, Cheoselia, Alexandru Ioan-Cuza și Cantemir (Cârpești, Baimaclia). „Teatrul reprezintă instrumentul cel mai atractiv pentru copii, care astfel participă mai intens şi intră în contact direct cu limba română, fără vreun efort deosebit, descătuşându-le imaginaţia şi energia”, susţin, într-un comunicat, reprezentanţii IEH. De asemenea, în cadrul caravanei se vor desfăşura şi cursuri/ateliere de perfecţionare pentru limba română şi istoria românilor pentru profesorii care predau în şcoli din Ucraina (sudul Basarabiei) şi Republica Moldova. Cursurile susţinute de profesori de la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi vor viza mai multe teme, respectiv metodica şi didactica predării, cerinţele unui învăţământ performant, instrumente atractive de studio al limbii române şi istoriei românilor şi dificultăţi ale profesorilor în predarea materiilor.