Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Cazare mai scumpă pentru studenţii braşoveni
Taxele de cazare pentru studenţii Universităţii „Transilvania” care vor locui în totalul de 13 cămine studenţeşti situate în Complexul Memorandului şi pe Colina Universităţii se majorează în anul universitar 2017-2018 cu sume cuprinse între 10 şi 20 de lei, conform reprezentanţilor instituţiei. Noile taxe au fost aprobate în consiliul de administraţie. „Sunt puţin mai mari decât anul trecut pentru că s-au majorat preţurile la utilităţi, în primul rând, dar şi la alte produse. Pentru studenţii de pe locurile bugetate, taxa este de 180 de lei, faţă de 170 de lei anul trecut, iar pentru studenţii aflaţi pe locurile cu taxă, majorarea este de 20 de lei, adică de la 305 de lei anul trecut, la 325 de lei, în acest an universitar”, a declarat, pentru Agerpres, Daniel Munteanu, prorector la Universitatea „Transilvania”.