Cu cei 70.000 de euro pe care statul vrea să îi dea ca plafon de garanţie în cadrul Programului Prima Casă puteţi construi o casă de 120 – 150 de metri pătraţi, adică va avea un living şi două – trei camere, condiţia fiind să o faceţi în regie proprie, au explicat pentru www.incont.ro mai mulţi specialişti în construcţii.
"Maxim, se poate construi o casă în regie proprie cu patru camere mai mici în banii ăştia", a spus Cristian Erbaşu, proprietar al mai multor firme de construcţii şi preşedintele Patronatului Societăţilor de Construcţii (PSC).
El a adăugat că singura condiţie care trebuie îndeplinită pentru a construi casa respectivă şi să vă încadraţi n sumă este ca terenul să existe déjà adică să nu fie nevoie să scoateţi şi alţi bani din buzunar.