Președintele american Donald Trump și-a intensificat semnificativ săptămâna trecută amenințările la adresa NATO, pe fondul furiei crescânde față de refuzul aliaților de a se alătura războiului
China, în faţa unei uriaşe probleme demografice
Măsurile luate de China pentru reducerea populaţiei se întorc împotriva ei. Deja sunt prea multe persoane în vârstă care au copii pe care nu au timp sau bani să îi întreţină, iar urbanizarea şi politica "copilului unic" au erodat vechile obişnuinte, ca tinerii să aibă grijă de vârstnicii lor. Potrivit ultimului recensământ organizat în 2009, în China existau aproximativ 178 milioane de persoane cu vârsta peste 60 de ani. Estimările realizate de Organizaţia Naţiunilor Unite pentru următoarele decenii arată o creştere a procentului vârstnicilor la o treime din populaţia ţării, adică peste 430 milioane de chinezi. În prezent, zeci de milioane de persoane în vârstă sunt lăsate de copii să se descurce pe cont propriu.


