Camera Deputaţilor, ca for decizional, a adoptat, zilele trecute, o propunere legislativă mult așteptată de fermieri. Actul normativ modifică Legea nr. 287/2009 privind Codul civil în sensul instituirii duratei are
Circa 300 de lei pentru lemnul de foc de la Romsilva
Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva va pune, în total, la dispoziţia populaţiei, până la finalul acestui an, un volum de circa două milioane de metri cubi de lemn pentru foc, a informat instituţia. În primele nouă luni ale anului, unităţile Romsilva au vândut persoanelor fizice 1,31 milioane de metri cubi de lemn de foc, la un preţ mediu de 282 lei/mc, fără TVA, apropiat de preţul din perioada similară a anului trecut. Prețurile variază de la județ la județ, dar și în funcţie de specie și sortiment, în majoritatea cazurilor fiind cel practicat la locul recoltării.
În prezent, atât în depozitele permanente ale regiei, cât şi în platformele primare de la locul recoltării, este disponibilă o cantitate de circa 500.000 metri cubi de lemn pentru foc, destinată achizițiilor populaţiei.
Regia mai informează că unele ocoale silvice pot asigura la cerere, contra cost, transportul lemnului la domiciliu, dar şi alte servicii precum secţionatul sau despicatul. De asemenea, la unele subunităţi se comercializează şi lemn de foc vrac, în saci şi lemn paletizat.
Potrivit unui anunț publicat pe site-ul regiei, persoanele interesate să achiziționeze lemn de foc se pot adresa fie direct ocoalelor silvice de stat, fie primăriilor de domiciliu. Informațiile privind volumele disponibile, prețurile de vânzare și locațiile din care se poate cumpăra lemnul de foc sunt afișate, de asemenea, pe www.rosilva.ro, unde se găsesc anunțurile publicate de fiecare direcție silvică județeană.
Romsilva administrează circa 3,13 milioane de hectare de păduri proprietate a statului (48% din pădurile ţării) și circa un milion de hectare de păduri în alte forme de proprietate. (C. Z.)