Turnul medieval de la Hotărani, din comuna Fărcaşele, județul Olt, construit în urmă cu aproximativ 500 de ani pentru a fi punct de veghe, a fost consolidat şi restaurat printr-un proiect finanţat prin PNRR în
Clădiri demolate în staţiunea bulgară Sunny Beach
Autorităţile bulgare vor demola peste 750 de clădiri, inclusiv numeroase hoteluri, în cea mai importantă staţiune bulgară de la Marea Neagră, Sunny Beach, a anunţat ministrul de Interne, Ţvetan Ţvetanov, citat de site-ul Novinite.com. Ministerul bulgar de Interne a explicat că aceste clădiri ilegale, printre care se numără şi multe hoteluri, vor fi demolate după încheierea sezonului estival, pentru a nu perturba activitatea turistică în plin sezon, dar a avertizat că aplicarea deciziei nu va fi amânată pentru 2011. Staţiunea Sunny Beach a devenit cunoscută datorită supradezvoltării urbanistice haotice pe care a înregistrat-o în ultimii ani, precizează Novinite.com, citată de Mediafax.



.jpg)