Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a început vinerea trecută campania de plăți în avans aferentă anului de cerere 2026. Conform APIA, în perioada 16-20 octombrie, 395.533 de fermieri au fost
Clienţi raportaţi ilegal la Biroul de Credit
Mai multe bănci şi instituţii financiare nebancare (IFN) au fost sancţionate de Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) cu amenzi de până la 25.000 de lei pentru că au raportat date negative la Biroul de Credit, fără respectarea drepturilor legale ale clienţilor, potrivit unui comunicat al Autorităţii. Printre acestea se numără Credit Europe Bank, Bancpost, Garanti Bank şi UniCredit Bank, ERB Retail Services IFN, Essy Asset Management IFN, Unicredit Consumer Financing IFN, Simplu Credit IFN.



.jpg)