România are în acest moment stocuri de gaz natural de 88,57%, fiind mult mai pregătită pentru iarnă decât alte state europene precum Germania, care are depozitele pline doar în proporţie de 61%. Înainte de
CNA vrea să modifice legislaţia audiovizualului
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a anunţat miercuri că vrea să modifice legislaţia audiovizualului astfel încât să sprijine posturile de radio locale mici şi să le impună marilor reţele de radio să difuzeze mai mult program local, scrie Mediafax. „Avem situaţii în care sunt posturi locale care de fapt nu difuzează program local decât într-o proporţie foarte mică. În acest fel sunt dezavantajaţi cei care sunt radiodifuzori cu adevărat locali“, a spus Gabriel Tufeanu, membru CNA. În acelaşi timp, membrii CNA au transmis responsabililor editoriali ai principalelor televiziuni şi radiouri din România că sunt hotărâţi să crească nivelul amenzilor aplicate, dacă staţiile vor continua să aibă abateri constante de la legislaţia audiovizualului. (Oana Nistor)



.jpg)