Președintele american Donald Trump și-a intensificat semnificativ săptămâna trecută amenințările la adresa NATO, pe fondul furiei crescânde față de refuzul aliaților de a se alătura războiului
Cod galben de ninsori pana sambata seara
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atentionare cod galben de ninsori, ploi şi viscol, valabila pentru 27 de judeţe din sud-vestul şi nord-estul ţării, de vineri noapte până sâmbătă seară. Avertizarea a fost emisă pentru judeţele Caraş-Severin, Olt, Dolj, Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Galaţi, Vrancea, Bacău, Vaslui, Iaşi, Neamţ, Suceava, Botoşani, Braşov, Sibiu, Alba, Hunedoara, Harghita, Covasna, Mureş, Bistriţa-Năsăud şi Maramureş. Potrivit ANM, începând de vineri noaptea, de la ora 00.00, şi până sâmbătă, la ora 18.00, în sud-vestul, nord-estul ţării şi în zona de munte va ninge, iar în restul judeţelor atenţionate vor predomina ploile, cantităţile de apă urmând a depăşi local 20 - 25 de litri pe metrul pătrat şi izolat 35 de litri pe metrul pătrat. De asemenea, vor fi condiţii de polei, iar temporar vântul va avea intensificări susţinute, viscolind ninsoarea, mai ales în zona montană.


