Un procent de 66% dintre şoferi declară că se simt în siguranţă în trafic, cea mai ridicată valoare înregistrată până în prezent şi cu 9% mai mult comparativ cu 2022, potrivit unui studiu realizat de Cult
Cod roşu de inundaţii până duminică, la ora 16.00
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a transmis, astăzi, o nouă avertizare hidrologică valabilă până duminică, 4 iulie, ora 16.00, şi care vizează râurile Prut, Siret şi Olt.
Potrivit hidrologilor, în intervalul 2 iulie, ora 16.00 - 4 iulie, ora 16.00, se vor semnala creşteri de debite şi de niveluri, prin propagarea viiturilor formate anterior, precum şi posibile scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, cu efect de inundaţii locale. Astfel, în perioada menţionată va fi Cod Roşu pe râul Prut - în sectorul Stânca Aval - amonte Ungheni (aferent judeţelor Iaşi şi Botoşani) şi în sectorul Şiviţa-Dunăre (judeţul Galaţi), pe râul Siret - în sectorul Nicolae Bălcescu - Drăgeşti (judeţele Neamţ şi Bacău), şi pe sectorul Şendreni-Dunăre (judeţul Galaţi). De asemenea, râmâne valabil Codul Portocaliu pe râurile Prut, Siret, Olt şi Jijia.



.jpg)