Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Codurile civil şi penal, finalizate până pe 15 mai
Coaliţia de guvernământ a decis ca Executivul să nu-şi mai asume răspunderea pe cele patru coduri. Două dintre coduri, cel Civil şi cel Penal, vor fi finalizate până pe 15 mai, în timp ce, pentru cele de procedură, dezbaterea va fi încheiată, cel mai probabil, în această toamnă, a anunţat Victor Ponta, vicepreşedinte PSD. „Decizia coaliţiei este de a continua lucrul la Codul Civil şi cel Penal, cu intenţia de a le avea finalizate, într-o formă cât mai bună, până pe 15 mai“, a spus Victor Ponta. Deputatul PSD, care este şeful subcomisiei care analizează proiectele de Cod Penal şi de Cod de Procedură Penală, a spus că atât el, cât şi democrat-liberalul Daniel Buda, şeful subcomisiei de Cod Civil şi Cod de Procedură Civilă, consideră că termenul de 15 mai este un termen realizabil pentru cele două coduri, Civil şi Penal. „Le punem pe ordinea de zi a Senatului şi putem să le adoptăm într-o procedură cât mai urgentă, urmând ca, la codurile de procedură civilă şi penală, să lucrăm până în vară“, a mai spus Victor Ponta. Deputatul PSD a amintit că toate cele patru coduri vor intra în vigoare, „în mod normal, la 1 ianuarie 2011“.