Ajunsă la cea de-a 25-a ediţie, „Parada Clătitelor” de la Moneasa, judeţul Arad, se va desfăşura pentru prima dată timp de trei zile, între 24 și 26 iulie 2026, iar toate cele peste 1.000 de locuri de
Colaborare România-Islanda
România şi Islanda vor coopera în scopul valorificării resurselor geotermale ale României, un domeniu "de excelenţă" pentru Islanda. Decizia a fost luată cu prilejul vizitei la Bucureşti a şefului diplomaţiei islandeze, Ossur Skarpheoinsson, şi a întâlnirii avute cu omologul său român, Teodor Baconschi. "Pentru a prelua ce e mai bun în Islanda, ne vom concentra pe câteva proiecte de energie geotermică, pe care am vrea să le dezvoltăm în vestul României, în Banat", a declarat ministrul Baconschi. Islanda obţine până la 80% din energia sa din surse geotermale, care sunt valorificate atât pentru încălzire, cât şi pentru a produce electricitate, pe care intenţionează să o vândă în Norvegia, Marea Britanie, Olanda şi Germania.



.jpg)