Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Actualitate socială Colinde bizantine în Piaţa Mare din Sibiu

Colinde bizantine în Piaţa Mare din Sibiu

Data: 04 Decembrie 2013
Fundaţia Au-Ro Austria Pro Romania şi Grupul psaltic „Sfântul Andrei Şaguna“ din cadrul Facultăţii de Teologie ortodoxă din Sibiu au încheiat recent un parteneriat de colaborare. Obiectul contractului îl constituie susţinerea unor concerte de colinde tradiţionale şi bizantine pe scena amenajată din Piaţa Mare, în cadrul Târgului de Crăciun din Sibiu 2013. „Prin acest acord de colaborare dintre noi şi studenţii teologi din cadrul facultăţii dorim să aducem tuturor sibienilor, dar şi turiştilor, bucuria Naşterii Domnului, în sufletul fiecărei persoane care doreşte să asculte aceste frumoase colinde din grădina ortodoxiei româneşti“, a precizat Gabriel Tischer, managerul cultural al Târgului de Crăciun. 
 
Târgul de Crăciun din Sibiu este un proiect cultural iniţiat de Fundaţia Au-Ro Austria Pro Romania şi Biroul Ataşatului Social al Ambasadei Austriei, în parteneriat cu municipalitatea sibiană. Deschis pentru prima dată în anul 2007, anul Sibiului în calitate de Capitală Culturală Europeană, Târgul de Crăciun a ajuns cunoscut la nivelul întregii ţări pentru amploarea şi tradiţia creată. Evenimentul este cofinanţat de Consiliul Local Sibiu, Primăria Municipiului Sibiu şi Casa de Cultură a Municipiului Sibiu. (Adrian Dobreanu)