Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Comisia Europeană pregătește măsuri orientative pentru criza energiei
Miniştrii energiei din statele Uniunii Europene s-au întâlnit miercuri pentru a discuta despre creşterea preţurilor la energie în întreaga Europă, într-un context în care unele guverne elaborează măsuri pentru a-i proteja pe consumatori. La întâlnire, comisarul european pentru Energie a anunţat că Bruxelles-ul lucrează la „orientări” pentru a ajuta statele să facă faţă majorării preţurilor, scrie Agerpres.
Înainte de reuniune, Spania, unde prețurile de referință s-au triplat, iar guvernul a luat deja decizia plafonării, a îndemnat UE să vină cu un răspuns mai coordonat, cerând o listă de măsuri orientative care ar putea fi luate de statele membre fără a încălca regulile blocului comunitar.
„Statele membre nu ar trebui să improvizeze măsuri ad-hoc de fiecare dată când piaţa nu funcţionează şi apoi să spere că Executivul comunitar nu va ridica obiecţii. Avem nevoie de urgenţă de un meniu de politici europene destinat să reacţioneze imediat la creşterile dramatice de preţuri”, se precizează într-o scrisoare trimisă Comisiei Europene de miniştrii spanioli ai economiei, Nadia Calvino, şi mediului, Teresa Ribera.
La rândul său, ministrul sloven al infrastructurii, Jernej Vrtovec, care a prezidat reuniunea ministerială de miercuri, a declarat că scumpirea energiei „nu este ok pentru economia şi cetăţenii noştri”.
În replică, comisarul pentru Energie, Kadri Simson, a spus că Executivul comunitar monitorizează situaţia şi „discută care sunt instrumentele de care dispune” pentru a răspunde la această situaţie. Bruxelles-ul susţine că majorarea preţurilor ar trebui să încurajeze ţările să-şi accelereze renunţarea la combustibilii fosili. (C. Z.)