Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Comisia Europeană va face o evaluare proprie a economiei României
O echipă a Comisiei Europene a participat la misiunea FMI în România în contextul asistenţei financiare internaţionale acordate în Pachetul Economic pentru România, dar va efectua în octombrie propria sa evaluare, se arată într-un comunicat al Reprezentanţei Comisiei Europene la Bucureşti.
Delegaţia Comisiei, condusă de Fabienne Ilzkovitz, şefă de Unitate pentru un grup de ţări care include şi România în cadrul Directoratului General Economie şi Afaceri Financiare, a concluzionat că implementarea de către România a programului său economic este satisfăcătoare. Cu toate acestea, având în vedere deteriorarea condiţiilor economice în cursul primei părţi a acestui an, Guvernul va trebui să adopte măsuri suplimentare, inclusiv reforme structurale, pentru a limita creşterea deficitului bugetar. PIB-ul României s-a contractat în termeni reali cu 6,2% pe an în primul trimestru, mai mult decât s-a prevăzut în iunie, când a fost convenit programul de ajustare economică a României. Noile previziuni ale autorităţilor referitoare la creşterea economică în acest an au fost revizuite negativ la circa -8%, cu o redresare modestă în 2010, dat fiind că situaţia financiară slabă a gospodăriilor şi şomajul în creştere vor menţine cererea internă la un nivel scăzut.