Bisericile din lemn aflate în Patrimoniul Mondial UNESCO şi cele aflate în circuitul bisericilor din Transilvania au fost printre cele mai vizitate obiective turistice din judeţ în această vară, potrivit preşedintei Asociaţiei Naţionale pentru Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC), filiala Maramureş, Livia Sima. „Vechile bisericuţe din lemn, opt făcând parte din Patrimoniul Mondial UNESCO, dar şi cele aflate într-un circuit al bisericilor transilvane, la fel de valoroase şi importante pentru fiecare sat, au fost printre obiectivele cele mai vizitate de turiştii români şi străini vara aceasta. Unele biserici au peste 200 de ani vechime şi atrag atenţia prin realizarea arhitectonică, linia zveltă şi turla înaltă care, privită de la distanţă, îţi dă senzaţia ca înfige cerul. Toate bisericile vechi din lemn sunt parte a patrimoniului din Maramureş şi reprezintă identitatea noastră şi o legătură aparte cu divinitatea. (…) Turiştii români sau străini sunt impresionaţi de frumuseţea acestor biserici, arhitectura simplă, dar complicată în realizare prin care lemnul a luat forme deosebite”, a declarat Livia Sima pentru Agerpres.
Concursul „100 de eseuri pentru 100 de ani”
Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP) lansează concursul „100 de eseuri pentru 100 de ani”, dedicat celebrării Centenarului Marii Uniri. „Iniţiativa se adresează celor 2.700 de copii şi adolescenţi, cu vârste cuprinse între 8 şi 18 ani, participanţi ai programului de tabere „ARC-Centenar” ediţia de vară - 2018, organizat de MRP în parteneriat cu Ministerul Tineretului şi Sportului”, se arată într-un comunicat al MRP. Anunţarea premianţilor va avea loc pe data de 28 august, odată cu festivitatea de închidere a taberelor ARC.



.jpg)