Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Congresul învăţătorilor din România şi din afara graniţelor
Sute de dascăli din toate județele țării, precum și învăţători etnici români din Basarabia, Ucraina și Serbia se reunesc în aceste zile la Cluj-Napoca, la cel mai amplu congres al cadrelor didactice. Obiectivul acestui proiect este sprijinirea comunităţilor româneşti din afara graniţelor României pentru păstrarea şi afirmarea identităţii lingvistice româneşti.
Sute de cadre didactice au participat miercuri la deschiderea lucrărilor Congresului Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România, una din cele mai ample manifestări de acest gen din România, care se desfăşoară timp de patru zile la Cluj-Napoca, în Sala Auditorium Maximum a Universităţii „Babeş-Bolyai“ (foto). La manifestare, alături de cei 600 de dascăli din ţară, sunt prezenţi şi 220 de învăţători de peste hotare, membri ai Asociaţiei cadrelor didactice de etnie română din Ucraina - Regiunea Transcarpatică, Cernăuţi şi Odesa, ai Asociaţiei generale a învăţătorilor din România - filiala Republica Moldova şi ai Asociaţiei cadrelor didactice de etnie română din Serbia - Serbia de Răsărit şi Voivodina, din Bulgaria şi din Ungaria. O premieră a congresului din acest an este participarea cadrelor didactice din școlile transnistrene cu predare în grafia chirilică. Evenimentul este patronat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării Știinţifice şi se bucură de sprijinul financiar al Ministerului Afacerilor Externe - Departamentul Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni.
Obiectivul acestui proiect este sprijinirea comunităţilor româneşti din afara graniţelor României pentru păstrarea şi afirmarea identităţii lingvistice româneşti. Astfel, organizatorii consideră că este necesară formarea unor elite din rândul cadrelor didactice, precum şi a unei noi generaţii de lideri, care să reprezinte interesele comunităţilor româneşti în statele de domiciliu. Totodată, acest eveniment îşi propune identificarea soluţiilor pentru atragerea elevilor către şcoală sau la cursurile de limbă română în şcolile publice din Serbia de Răsărit, în raioanele transnistrene şi în regiunea Odesa. La deschiderea congresului, ministrul delegat pentru relaţia cu românii de peste hotare, Angel Tîlvăr, a subliniat importanţa muncii pe care învăţătorii o depun pentru alfabetizarea copiilor. „Identitatea unui popor este ca un abecedar: un abecedar al sensurilor şi al numelor, lucrurilor şi locurilor care ne spun cine suntem. Şi, ca orice abecedar, trebuie învăţat literă cu literă, semn cu semn. Există nişte oameni care ne conduc pe drumul acestei cunoaşteri: ei sunt învăţătorii noştri. Ei ne îndrumă mâna pe forma literelor, ei ne spun primele adevăruri despre noi, ei ne modelează ca părţi ale neamului nostru”, a transmis ministrul delegat Angel Tîlvăr participanţilor la congres. De asemenea, ministrul a arătat că există „o preocupare comună pentru soarta românilor de pretutindeni şi o dorinţă de a căuta împreună soluţiile potrivite pentru a ne duce la îndeplinire importanta misiune pe care o avem faţă de neamul din care facem cu toţii parte”.
La congres vor conferenția nume de cel mai mare prestigiu din domeniul ştiinţelor educaţiei, vor avea loc cursuri, dar şi prezentări de carte și materiale didactice. În ultima zi, sâmbătă, 22 august, este programată şi o vizită la o şcoală românească din Maramureşul istoric, din oraşul Solotvino, regiunea Transcarpatia, Ucraina.