Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Constructorii transformă locuinţele mari în apartamente mai mici
Apartamentele se micşorează ca să intre în „Prima casă“. Ca să scadă preţurile pentru a se încadra în programul „Prima Casă“, dezvoltatorii imobiliari au început să recompartimenteze apartamentele din blocurile noi. Ce faci când ai 200 de apartamente pe care nu ţi le cumpără nimeni pentru că sunt mari şi, prin urmare, prea scumpe? Dărâmi pereţii şi faci din cele 200 de apartamente mari, 220 de locuinţe mai mici, dar pe care ai toate şansele să le vinzi. O locuinţă de patru camere, de exemplu, este transformată într-o garsonieră şi un apartament cu două camere. Investitorii sunt nevoiţi să cheltuiască bani în plus cu această recompartimentare, dar merită, spun ei, pentru că astfel reuşesc să vândă apartamentele.