Ajunsă la cea de-a 25-a ediţie, „Parada Clătitelor” de la Moneasa, judeţul Arad, se va desfăşura pentru prima dată timp de trei zile, între 24 și 26 iulie 2026, iar toate cele peste 1.000 de locuri de
Consumatorii de energie, 40% în piața liberă
Aproape jumătate (40%) dintre clienţii de energie electrică din ţară şi 30% dintre consumatorii de gaze naturale sunt deja în piaţa liberă, a declarat Zoltan Nagy-Bege, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie. „În ceea ce priveşte energia electrică, dintre cei peste 8,9 milioane de clienţi casnici, (…) am ajuns în acest moment la o pondere de 40% din clienţi pe piaţa liberă, adică peste 3,5 milioane”, a susţinut oficialul. Din datele statistice reiese că majoritatea consumatorilor sunt mulţumiţi de furnizorul lor actual. (C. Z.)



.jpg)